Recenzie Smartwatch Amazfit Bip

Amazfit Bip de la Xiaomi este unul dintre cele mai accesibile smartwatch-uri de calitate pe care le puteți cumpăra la momentul actual. Este disponibil in patru culori și vine cu un display always on de tip reflective. Durata de viață a bateriei este undeva intre 30 – 45 de zile, în funcție de setările dorite.
Plusuri
Ecran always on, Reflective
Materiale de calitate
GPS încorporat
Baterie fenomenala
Multe funcții utile
Ecran din sticla Gorilla Glass 3
Minusuri
Unele notificări nu ajung pe ceas
Rezoluția este destul de mică
Acuitatea de măsurare nu este de înaltă precizie
Nu se poate raspunde la notificări
Amazfit Bip vine ambalat într-o cutie de carton de calitate superioară. Înăuntru veți găsi smartwatch-ul propriu zis, un mic manual de utilizare și un stand de încărcare fară cablu detașabil. Produsul este disponibil in 4 culori: Negru, Gri deschis, Verde și Portocaliu.
Chiar dacă nu este cel mai bun smartwatch de pe piață, Amazfit Bip are un design relativ asemănător unui Apple Watch. Măsoară 36 x 42 x 8mm și are o greutate de 32g. Construcția este din ABS iar produsul este foarte bine îmbinat. Este rezistent la apă si are certificare IP68.
Display-ul are 1.28-inch și o rezoluție de 176 x 176 px. Tehnologia este always on reflective, ceea ce înseamnă că ecranul va fi mereu pornit însă nu și iluminat. Acesta se va vedea foarte bine în lumină puternică și din ce in ce mai slab atunci când afară sau în cameră este întuneric. Totuși dispozitivul se va lumina in momentul in care apeși pe buton și există si opțiune de iluminare automată atunci când rotești încheietura.
La exterior display-ul este realizat din sticla curbata de tip 2.5D Gorilla Glass 3 si are un strat olefob. Asta îl face mai rezistent la zgârieturi decât brățara Honor Band 4, dar nu foarte rezistent la șocuri mecanice.
Se pot selecta diverse fețe pentru ceas și chiar există site-uri care oferă astfel de fețe realizate de comunitate. Totuși cea mai plăcută mi s-a părut cea standard.
Amazifit Bip este un smartwatch cu funcții de fitness tracking. Acesta va măsura pașii parcurși, ritmul cardiac, și diversele activități sportive pe care le efectuați de la alergare la ciclism etc.
Vine cu un sistem GPS + GLONASS încorporat, barometru, senzor geomagnetic si detector triaxial de accelerație. Cu ajutorul lui veți putea mapa traseul de alergare chiar și fără să luați telefonul la voi. Smartwatch-ul va indica locația, se poate folosi ca și busolă si va arăta și presiunea atmosferică.
Totodată Amazfit Bip va primi notificări de pe telefon și cu ajutorul softului puteți alege exact ce aplicații pot comunica cu dispozitivul. Vibrația este una discretă dar totuși destul de puternică încât să o simți.
Smartwatch-ul Amazfit Bip are funcții avansate de monitorizare a somnului și o funcție Auto-DND unde nu va trimite notificări dacă a simțit ca ați adormit. De asemena în modul auto-dnd nu va trimite notificări nici atunci când ceasul este pe birou.
De menționat că uneori se mai deconectează de la telefon chiar și dacă distanța nu depășește 10m. Dacă este deconectat va avea mici probleme în a trimite unele notificări atunci când se reconectează.
Durata de viață a bateriei este în jur de 45 de zile atunci când selectați doar câteva notificări și pulsul este măsurat la 30 de minute.
Smartwatch-ul Amazfit Bip funcționează cu softul Mi Fit de la Xiaomi. Acesta mi se pare superior lui Huawei Health și permite selectarea aplicațiilor pentru notificări chiar si pe telefoane Apple. Totuși uneori poate dura destul de mult să se sincronizeze cu dispozitivul datorită datelor GPS pe care le transmite. Nu am găsit nicio opțiune de a dezactiva această funcție automata.
Din punctul meu de vedere smatwatch-ul Amazfit Bip oferă cel mai bun raport preț/calitate în momentul de față. Sigur este realizat din plastic de tip ABS si nu metal, rezoluția este mică și nu poți răspunde la notificări însă ce primești pentru ~350RON întrece orice așteptare.
Pedometrul, senzorul cardiac si GPS-ul sunt destul de precise, display-ul always on color este un atu puternic iar durata de viață a bateriei va impresiona chiar și pe cei mai sceptici dintre voi.
Este un produs pe care îl recomand cu căldură dacă sunteți în căutare de un smartwatch fară pretenții estetice dar cu o funcționalitate extinsă.