Un laptop de gaming ieftin și bun poate suna de multe ori utopic, însă un astfel de dispozitiv nu a mai fost niciodată atât de ușor de găsit ca în 2021. Plus ca în ziua de astăzi laptopurile de gaming au devenit o alternativă serioasa de desktop replacement, fiind soluția agreată de multi utilizatori care au nevoie de multă putere într-o forma cât mai compactă.
Iar dacă până acum câțiva ani aceste laptopuri erau destul de inaccesibile din punct de vedere financiar, iată ca acum avem modele care pornesc de la 2500RON. Doar că nu toate dispozitivele ieftine sunt și potrivite pentru anumite task-uri, prin urmare voi încerca să enumăr câteva aspecte importante atunci când urmăriți un laptop de gaming.
Bugetul alocat unui laptop de gaming ieftin
Bugetul este probabil cel mai important factor al acestei ecuații, iar în cazul unui laptop de gaming ieftin suma ar trebui să fie cuprinsă între 2500 – 4000RON. Totuși suma de 2500 RON nu vă va aduce prea multă performanță, ci multe compromisuri – însă este totuși o soluție în cazul în care nu vă permiteți ceva mai scump.
Cele mai OK variante le veți întâlni în jurul sumei de 3000 – 3500RON, însă și aici avem parte de plusuri, minusuri și unele compromisuri. Ideea de baza este că nu trebuie să aveți așteptări suprarealiste de la un astfel de dispozitiv. Un gaming laptop de buget vă va permite să jucați multe titluri de top însă doar la un nivel mediu al detaliilor.

Procesorul pentru gaming
Cele mai multe laptopuri de gaming vin echipate cu procesoare Intel din seria H sau procesoare AMD Ryzen seria H. Avem bineînțeles și unele excepții în cazul dispozitivelor foarte ieftine unde putem întâlni procesoare din seria U, doar că acestea oferă uneori doar jumătate din performanțele unui model H.
La momentul de față un procesor Intel Core i5 8300H sau 9300H este suficient pentru gaming. Același lucru este valabil și pentru AMD Ryzen 7 3750H, deși nu veți găsi prea multe laptopuri echipate cu astfel de modele.
Dacă pe lângă gaming mai vreți să faceți streaming sau să înregistrați și să nu pierdeți prea multe FPS-uri, atunci un procesor Core i7 8750H ar fi mai potrivit. Acest procesor este totodată recomandat în cazul în care veți folosi laptopul ca și desktop replacement. Este ideal pentru editare video, proiectare, AI & rețele neurale și se descurcă cu brio în orice aplicație. Totuși un core i7 va duce bugetul foarte aproape de limita de 4000RON.
Diferența de performanță între generațiile intel 8th series și intel 9th series (8300H vs 9300H sau 8750H vs 9750H) este destul de mică și de multe ori nu merită banii în plus.
Placa video de buget
Trebuie să vă spun din start că în categoria laptop de gaming de buget nu veți găsi plăci video extrem de performante. Personal nu am găsit niciun model de laptop care să vină echipat cu un GTX 1060 măcar, acestea fiind valabile cel mai probabil dacă așteptați Black Friday.
Cele mai ieftine laptopuri de gaming sunt de obicei echipate cu GTX 1050. Această placă video este mai mult decât decentă pentru titluri mai vechi însă nu prea va face față jocurilor noi decât la rezoluții mici și un nivel al detaliilor inferior. Totuși pentru editare video și proiectare este o variantă mai mult decât acceptabilă.
Singurele placi video mai performante în această categorie sunt GTX 1050TI și GTX 1650. Personal aș merge pe varianta mai nouă – respectiv GTX 1650 – care se descurcă puțin mai bine în majoritatea titlurilor.
8GB vs 16GB RAM
Deși sunt la limită, 8GB de RAM ar trebui să ruleze fără prea multe probleme orice joc mai nou. Totuși atunci când folosiți 2 plăcuțe de memorie în sistem dual channel performanțele pot urca cu 15 – 20% deci e un lucru important de avut în vedere în cazul unui laptop ieftin de gaming.
Totuși RAM-ul poate fi upgradat de la 8 la 16GB ulterior achiziției, deci nu reprezintă un aspect foarte important. Mai important este numărul de sloturi cu care vine prevăzut respectivul laptop.
Spre exemplu un Lenovo Legion L340 gaming este un dispozitiv ideal în această categorie, doar că vine cu un singur slot de RAM. Asta înseamnă ca nu veți putea beneficia niciodată de boost-ul de performanță oferit de dual channel. Totuși majoritatea laptopurilor vin cu 2 sloturi, din care doar unul ocupat – lucru specificat de obicei de magazinele online.
Stocare: SSD, HDD sau ambele?
Majoritatea laptopurilor de gaming vin cu suport pentru SSD de tip NVME cât și pentru HDD clasic pe SATA. De cele mai multe ori SSD-ul este folosit pentru sistemul de operare, în timp ce HDD-ul clasic pentru stocare.
Personal aș opta pentru varianta cu SSD din fabrică datorită vitezelor net superioare și a plusului de performanță oferit de acesta.
De multe ori veți putea face upgrade ulterior fie adăugând un SSD, fie adăugând un HDD în funcție de necesități. Trebuie însă să știți de la început dacă modelul respectiv de laptop are interfețele necesare, acest lucru fiind de multe ori specificat pe pagina magazinului.

Display-ul – niți și gama de culori
Multe laptopuri ieftine de gaming folosesc display-uri mediocre, însă atât timp cât vă jucați doar nu ar trebui să existe nicio problemă. Totuși dacă doriți să editați fotografii sau video pe un astfel de display, v-aș recomanda un monitor extern.
250 niti, 60Hz și 45% NTSC este un fel de standard pentru aceste laptopuri de buget, iar aceste display-uri sunt relativ OK pentru gaming. V-aș recomanda însă – dacă este posibil – să va orientați spre un display cu 72% NTSC si 300 niți pentru o experiență cât mai fidela realității.
Un display cu mai mult de 60Hz este util în gaming, însă atunci când celelalte componente nu iți permit peste 60FPS-uri în multe jocuri noi, alegerea unui panel cu 144Hz poate părea un pic inutilă, mai ales dacă nu avem Nvidia G-Sync.
Alte lucruri de avut în vedere
Un lucru important de avut în vedere este greutatea unui astfel de laptop. Majoritatea modelelor au în jur de 3KG cu tot cu încărcător, însă se poate ajunge și la mai mult de atât. Prin urmare dacă intenționați să îl purtați des în rucsac, va trebui să acordați mai multă atenție acestui aspect.
Răcirea unui gaming laptop este de asemenea importantă. Un cooling pad sau un undervolt la CPU vă vor ajuta să atingeți performanțe maxime fără thermal throttling.
O problemă pe care o au anumite laptopuri de gaming constă în faptul ca uneori sursa de alimentare oferă putere mai mică decât necesitățile sistemului. Acest lucru va face ca bateria să ajungă uneori la 80-90% după câteva ore de gaming chiar dacă dispozitivul a fost conectat la rețea. Nu e nicidecum un capăt de țară, dar e ceva ce merită specificat. De obicei apare în cazul procesoarelor i7 și a plăcilor video mai performante. Un astfel de exemplu îl reprezintă unele modele de Legion Y530 care vin cu încărcătoare de 135W.
Laptopurile de gaming sunt de regulă mai zgomotoase decât variantele normale. Aici avem de-a face cu două ventilatoare care pot ajunge și la 60DB atunci când sistemul este utilizat la maxim. De multe ori ventilatoarele vor porni chiar și atunci când faceți task-uri elementare ca browsing sau streaming.
Recomandări de gaming laptopuri de buget
Recomandările mele în ordinea performanțelor ar fi următoarele:
Pentru prețuri și variante ale acestor modele: PCGarage sau EMag.
- Acer Predator Helios 300 (uneori găsiți variante în jurul sumei de 4000RON)
- Lenovo Legion Y530
- Lenovo Legion Y7000
- Acer Nitro 5
- MSI GF
- Asus ROG
- Lenovo L340 Gaming
- Asus TUF
- HP Pavilion (varianta cu procesor 8300H)