Astăzi voi încerca să vă explic ce înseamnă Mbps la serviciile de internet, fie că vorbim de soluții prin fibră/cablu sau mobile. Pe parcursul anilor am ajuns la concluzia că multă lume nu înțelege exact care sunt diferențele între o conexiune de 150Mbps și una de 300Mbps/500Mbps și prin urmare presupune că “va merge internetul mai bine” doar pe varianta mai scumpă.
Ei bine, haideți să vedem cum stau cu adevărat lucrurile și să încercam să explicăm anumiți termeni:
Ce înseamnă Mbps la serviciile de internet?
Mbps vine de la megabiți pe secundă și este o unitate de măsura acceptată la nivel internațional de măsurare a lățimii de bandă a unei conexiuni la internet.
Dacă putem face o analogie, cel mai ușor este să vă imaginați conexiunea ca pe o autostradă, iar megabiții reprezintă numărul de benzi. Cu cât vor fi mai multe benzi, cu atât vor putea circula mai multe autovehicule simultan, însă există nu avem nevoie mereu de autostrăzi cu 10 benzi.
Cea mai puternică imagine care îmi vine momentan în minte ca și contra-exemplu este Korea de nord, cu autostrăzile sale cu 4 benzi pe sens dar pe care nu circulă decât 2-3 autoturisme. Iar pe lângă numărul de benzi mai avem de multe ori problema infrastructurii. Degeaba avem o autostradă cu 4 sau 8 benzi pe sens, dacă viteza este restricționată la 70km/h datorită asfaltului învechit – voi explica și această analogie puțin mai încolo.

Un lucru important pe care trebuie să îl aveți în vedere este că există o mare diferență între megabiți și mega-bytes. Dacă primii sunt folosiți pentru a măsura lățimea de bandă, cei din urmă sunt folosiți pentru a măsura spațiul de stocare și sunt cei cu care avem cel mai des contact atunci când folosim computerul.
Majoritatea dintre noi știm că un fișier de tip mp3 are în jur de 5-6 Megabytes (MB) iar capacitatea de stocare a hard-diskului este de 120, 240 sau 500 GigaBytes (GB). Aceste unități de măsură se notează în general cu majuscule: MBs, MB/s (viteza de download în Google Chrome sau Firefox), GB (1GB = 1024MB) și sunt diferite față de notațiile pentru lățimea de bandă.
Prin urmare o conexiune de 300Mbps nu se traduce prin faptul că veți putea descarca un fișier de 300 de Megabytes (300MB) într-o secundă – așa cum ați fi înclinați să credeți la prima vedere. Asta deoarece fiecare MegaByte are 8 Megabiți, deci viteza maximă de descărcare a unui fișier în acest caz va fi de 300/8 = 37.5 MegaBytes pe secundă (MB/s). Asta înseamnă că durata de descărcare va fi de 8 secunde.
Care este viteza de transfer în cazul celor mai uzuale abonamente
Acum să vă explic și ce înseamnă Mbps la serviciile de internet în cazul celor mai uzuale abonamente:
Un abonament de 150Mbps înseamnă o viteză maximă de descărcare de 18.75MB/s. Asta presupune ca veți descarca un fișier de 700MB în 37.3 secunde.
Un abonament de 300Mbps înseamnă o viteză maximă de descărcare de 37.5MB/s. Asta presupune ca veți descarca un fișier de 700MB în 18.6 secunde.
Un abonament de 500Mbps înseamnă o viteză maximă de descărcare de 62.5MB/s. Asta presupune ca veți descarca un fișier de 700MB în 11.2 secunde.
Am tot specificat “presupune” deoarece aceste viteze pot fi atinse doar în condiții ideale. De cele mai multe ori serviciile de internet se referă la viteze de tipul best effort – adică veți atinge viteza maximă doar în momentele în care nu există o aglomerare mare de utilizatori conectați în același timp.
Și chiar dacă folosiți un program de testare lățimii de bandă de tipul Speedtest și vă apropiați de viteza specificată, de multe ori nu veți putea descarca fișierele la acești parametri. Asta deoarece site-urile își impun propriile limite de descărcare în funcție de numărul de utilizatori prezenți, dar și din cauza limitărilor dinamice cauzate de infrastructura internetului și de locația serverului respectiv.
Nota: DailyVIP.ro folosește linkuri de afiliere pentru promovarea diverselor produse prezentate pe site. În momentul în care achiziționați un produs folosind un astfel de link, voi primi un foarte mic procent din valoarea tranzacției. Acest lucru nu va influența însă prețul de vânzare al produsului respectiv și nici nu îmi va afecta obiectivitatea în ceea ce privește dispozitivele promovate pe site. Folosind linkurile de pe site susțineți DailyVIP.ro – Vă mulțumesc!
Care sunt limitările pe care trebuie să le aveți în vedere
În acest sub capitol voi explica și analogia cu viteza restricționată la 70Km/h pe autostradă. Dacă este să luăm un computer sau un laptop mai vechi (sa zicem de peste 5 ani) – sunt șanse foarte mici ca acest dispozitiv să poată susține viteze de transfer pe fir/wireless sau chiar pe hard-disk de până la 37.5MB/s. De multe ori nu veți putea obține nici măcar 18.75MB/s, echivalentul unei conexiuni de 150Mbps, deci efectiv nu are sens să achiziționați un abonament superior.
Dacă doriți să achiziționați un laptop mai nou, cu o placă de rețea de ultimă generație pentru a beneficia din plin de conexiunea la router veți găsi foarte multe opțiuni aici:
Un alt factor este și tipul de router disponibil, calitatea acestuia dar și tipul de placă de rețea folosit. O conexiune fizică de 100Mbps (pe cablu) între router și computer sau laptop va limita transferurile la 12.5MB/s indiferent de tipul de conexiune la internet. Multe routere moderne oferă conexiuni de 1000Mbps, însă pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie ca și placa de pe computer sau laptop să aibă aceeași viteză de transfer.
Dacă doriți să achiziționați un router de ultimă generație, veți găsi foarte multe opțiuni aici:
De câți Mbs avem cu adevărat nevoie?
Dacă este să calculăm de câți Mbps avem cu adevarat nevoie, atunci lucrurile stau de fapt mult mai bine decât ne-am închipuit. Pentru a viziona Youtube în 1080p este necesară o bandă de 4-5Mbps.
Pentru a viziona Youtube sau Netflix în ultra HD este necesară o banda de 25Mbps. Pentru a putea face asta simultan pe 4 dispozitive vom avea nevoie de o banda de 100Mbps. Prin urmare chiar și cele mai ieftine abonamente pot acoperi fără probleme cerințele unei familii moderne.

Și totuși de ce uneori internetul merge prost?
Multă lume consideră că dacă schimbă abonamentul de 150Mbps cu unul de 300Mbps interentul va “merge” mult mai bine. Același lucru este valabil și pentru trecerea de la un abonament de 300Mbps la unul de 500Mbps.
Ei bine, acest lucru nu este deloc adevărat în cazul unui utilizator obișnuit. Și asta deoarece cantitatea de date necesară va fi aceeași, indiferent de lățimea de bandă. Tot de 25Mbps veți avea nevoie pentru a rula Youtube în 4K pe Smart TV și tot prost va merge în momentele de aglomerare maximă (de obicei între orele 20-22) dacă aveați probleme și înainte.
Dacă doriți să achiziționați un smart TV de ultimă generație, veți găsi foarte multe opțiuni aici:
Sfatul meu ar fi să faceți o sesizare la compania de internet iar aceștia să facă măsurători individuale pentru a determina cauzele întreruperilor constante. Doar așa veți putea afla dacă este o problema cu conexiunea fizică (cablul), cu anumite interferențe sau cu routerul (care poate fi înlocuit).
Singurul beneficiu care ar justifica trecerea la un abonament mai scump ar fi necesitatea unei lățimi de bandă mai mari:
- În cazul în care faceți streaming full HD/4k pe/de pe mai multe dispozitive în același timp (mai multe smart tv-uri, computere de gaming etc)
- în cazul în care aveți de descarcat fișiere mari pe perioade mai îndelungate
- sau în cazul în care vi se oferă un router de ultimă generație la abonamentul mai scump și aveți nevoie neapărat de un astfel de dispozitiv.
Multumesc.
Thumbs UP!
Mulțumesc pentru informații.
Frumos explicat si mi-a fost de folos!!!
Mi-a fost de folos, un articolo foarte bine explicat! Multumesc